Despre specii pe cale de disparitie se vorbeste tot mai mult astazi si, pe buna dreptate, se trage un semnal de alarma in vederea salvarii lor. Exista insa si culturi pe cale de disparitie si este menirea antropologilor culturali si, in general, a cercetatorilor culturii sa avertizeze asupra semnificatiei si consecintelor diminuarii  diversitatii culturale, tot asa cum ecologii avertizeaza asupra riscurilor diminuarii diversitatii biologice. Cele doua aspecte sunt interdependente, drept care nu este intamplatoare constituirea, la frontiera dintre ecologia umana si antropologia culturala, a unei discipline ale carei denumiri stau marturie a caracterului sau de disciplina de granita;  antropologie ecologica, ecologie culturala, cultura si mediu. Cultura istro-romana este o cultura pe cale de disparitie si se cuvine, credem, a fi cercetata din cel putin doua ratiuni: cea a cunoasterii fundamentale si, respectiv, a nevoii identificarii unor strategii care sa faca posibila supravietuirea acesteia, mentinerea constiintei identitatii lingvistice si a redobandirii constiintei identitatii culturale.
Situati in centrul Peninsulei Istria, la nord si la sud de Monte Magiore (Ucika Gora),  istro-romanii  au fost expusi presiunii puternice a celorlalte limbi din zona, care au detinut, rand pe rand, pozitii majoritare – italiana, germana, croata - , presiunii religiei majoritare din zona – catolicismul -  precum si presiunii unui mediu natural si economic din ce in ce mai precar. Nu este de mirare ca populatia istro-romana a cunoscut o descrestere tot mai accentuata ca urmare a migratiei catre orasele apropiate sau, indeosebi dupa al doilea razboi mondial, in Italia, S.U.A (la New York exista in jur de 200 de vorbitori de istro-romana)., Canada, Australia. Daca pe o harta din 1926 aproape toata zona Istriei este acoperita cu nume de sate romanesti – Catun, Bolovani, Carbune, Sucodru, Costarcean, Floricici, Murari, Ciobani, Vlahi – azi   mai exista vreo opt sate la nord de munte – dintre care cel mai mare este Jeiani – şi, in sudul muntelui,  cateva asezari grupate in jurul satului Susnievita (Valdarsa, in italiana). Muntele, odinioara acoperit de paduri, pasuni, lacuri, oferea conditii propice cresterii marilor turme de oi si vite precum si pentru producerea carbunelui de lemn. Astazi padurile aproape au disparut, lacurile au secat sau au fost secate fie pentru ca raspandeau malaria, fie cu ocazia construirii tunelului care strabate muntele. Treptat, indeletnicirile ancestrale s-au pierdut si cum solul rosu, neroditor nu a permis o agricultura rentabila, săracia s-a instalat in zona. Numarul istro-romanilor  estimat, in secolul al XIX-lea la 8000,  a scazut, in perioada interbelica, la circa 2000, la 500 in 1960, la 450 in 1994 iar in anul 2000 la circa 300.  Migratia si casatoriile mixte se afla la originea acestei stari de fapt. Diminuarea comunitatilor de istro-romani, schimbarile survenite la nivelul modului de viata, al ocupatiilor in interdependenta cu cele care au afectat mediul de existenta a comunitatilor istro-romane, absenta scolilor in dialectul istro-roman, absenta unei elite culturale au determinat estomparea şi chiar pierderea constiintei identitatii culturale. Se cuvine remarcata exceptia reprezentata de Andrei Glavina  si scoala pe care el a fondat-o. Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, Teodor Burada l-a adus in Romania, la studii, pe Andrei Glavina. Devenit constient de romanitatea istro-romanilor, Glavina s-a intors la Istria si  a infiintat, la Susnievita,  prima scoala istro-romana, care a funcţionat din 1921 pana in 1925.
Au fost denumiti de catre oamenii de stiinta istro-romani, dar au fost cunoscuti, de catre straini, sub numele de cici sau ciribiri, au fost denumiti in documentele vechi italiene rumeri,  şi-au spus ei înşişi vlaşi iar limba  şi-au numit-o vlaşki. Reprezinta o straveche populatie romaneasca, ramasita, dupa unii istorici, din vremea Daciei Mari, dupa altii avand o vechime de aproape un mileniu. Doua teorii se confrunta in problema originii istorice a istro-romanilor. Pe de o parte, teoria sustinuta de catre O. Densusianu, Al.  Rosetti, I. Coteanu, potrivit careia dialectul istro-roman s-a desprins din daco-romana, avandu-si originile in Banat, Crisana, Muntii Apuseni. Ce-a dea doua, care apartine lui S.Puscariu, T.Capidan, S.Dragomir, situeaza originea istro-romanilor in spatiul sud-dunarean. O atestare certa a acestora dateaza din 1321, cand se face o referire la o Tara a Vlahilor in zona locuita azi de istro-romani. Istro-romanii au fost cercetati de catre specialisti italieni – Ascoli, Mateo Bartoli Vasilici, Petru Kandler, Nerina Feresini -  croati – Goran Filipi, August Covacec – romani – Ioan Maiorescu, Lecca Morariu, Traian Cantemir, Petru Iroaie, Radu Flora, Richard Sarbu. Cercetarile au avut precumpănitor caracter istorico-lingvistic, abordari ale culturii fiind, din pacate, sporadice. Printre acestea, notabila este monografia satului Susnievita elaborata de Nerina Feresini. Se cuvine mentionata stradania doctorului Emil Petre Ratiu care, la 29 aprilie 1994, la Trieste, a pus bazele Asociatiei istro-romane Andrei Glavina avand drept scop pastrarea etniei si limbii. Din anul 1995 aceasta a publicat carti in dialectul istro-roman, incepand cu Calendaru lu rumeri din Istria, iar din 1996 a publicat  prima revista in istro-romana: Scrisoare catre frat Rumeri. Doctorul Ratiu s-a implicat si in organizarea, in vara anului 2007, la Trieste, de catre italianul Edvino Curtis a unui simpozion – la care au participat  circa 200 de persoane, italieni, sloveni, croati si cativa romani -  si a unei expozitii dedicata istoriei, traditiilor, limbii istro-romanilor.

Istro-romanii au fost studiati mai cu seama din perspectiva istorica şi lingvistica şi rareori din cea culturala. Proiectul vizeaza tocmai o astfel de abordare a istroromanilor: o cercetare a configuratiei (pattern) specifice culturii istroromane. Cunoasterea culturii istro-romane este imperativa dat fiind ca ea se afla intr-un proces rapid de disparitie  (se estimeaza ca daca nu va interveni nici o schimbare la nivelul comunitatilor de istro-romani, in circa 30 de ani nu vor mai exista vorbitori de istro-romana). Imperativa este, in consecinta, si elaborarea unor strategii care sa vizeze stabilizarea comunitatilor de istro-romani, mentinerea identitatii lor lingvistice, în prima instanta, si, prin aceasta, a celei culturale in general.  Obiectivele proiectului s-au conturat in stransa legatura cu acest dublu imperativ.
Primul obiectiv vizeaza contributii la cercetarea fundamentala in domeniul antropologiei culturale si ecologiei culturale: observarea si intelegerea culturii istro-romane în vederea investigarii relatiei complexe dintre dinamica identitatii culturale si cea a mediului (natural, social, economic, tehnologic) de existenta a comunitatilor istro-romane. Pornind de la ipoteza de lucru conform careia procesul constructiei – si, implicit, a de-constructiei - identitatii culturale se realizeaza in stransa interdependenta cu  particularitatile si dinamica mediului, proiectul urmareste clarificarea modului si masurii in care consecintele schimbarilor survenite in mediul de existenta al instro-romanilor se  regasesc in modificari semnificative la nivel identitar. In clarificarea acestei conexiuni consideram ca se poate dovedi relevanta comparatia cu alte comunitati similare celei istroromane – avand culturi arhaice cu dominanta pastorala, vietuind in zone montane izolate (inaltimile Alpilor)  -  care insa si-au pastrat graiul si identitatea; ne referim la frati ai istroromanilor: friulani, bellunezi, romansi.
Ne vom baza in realizarea acestui scop pe investigarea  a multiple tipuri de surse memoriale: tipul naratiunii folclorice, povestea orala de tip povestea vietii, practici culturale cu caracter identitar (traditia straveche a zvonciarilor, de exemplu), comemorari si inscrptionari ale memoriei, patrimoniul memorial familial si integrarea lui in spatiul public.  Analiza si interpretarea datelor incorporate in aceste surse va permite  surprinderea orientarilor de valoare  ale culturii istro-romane. Ea va fi intregita cu cercetarea explicita a orientarilor de valoare fundamentale prin aplicarea unui chestionar care se va baza pe instrumentele de lucru utilizate de catre Fl. Kluckhohn, Strodbeck, Salzmann în cercetarile concrete ale orientarilor de valoare. Evidentierea orientarilor de valoare fundamentale ale culturii istro-romane – inclusiv a celei referitoare la mediul natural, social etc. –  se va constitui într-o contributie semnificativa la cunoasterea specificului culturii istro-romane, a dinamicii acesteia, precum si a congruentei cu orientarile de valoare ale culturii romanesti in general – aspecte care n-au fost vizate de cercetarile existente. 
Cel de-al doilea obiectiv rezida in elaborarea unei baze de date care va include o arhiva de istorie orala, surse istorice memorialistice, literare si de imagini  (inclusiv un film documentar) referitoare la cultura si mediul de exsitenta al istro-romanilor.  Acest obiectiv raspunde, pe de o parte, necesitatii consemnarii, inregistrarii si conservarii datelor privitoare la o cultura amenintata cu disparitia si, respectiv,  pe de alta parte, necesitatii fundamentarii unor strategii culturale identitare si dezvoltarii unor politici si proiecte culturale si economice (precum turismul cultural, bunaoara) care sa contribuie la mentinerea si, respectiv,  redobandirea identitatii culturale a istro-romanilor.
Pe tot parcurul proiectului se va urmări diseminarea rezultatelor cercetării, prin: - dezvoltarea şi actualizarea continuă a paginii web a proiectului şi promovarea rezultatelor prin Internet ; Organizarea unor mese rotunde / workshopuri exploratorii sau a altor activităţi similare având ca subiect tema de cercetare abordată; Organizarea unor reuniuni interdisciplinare a specialiştilor preocupati de cercetarea culturii istro-romane (inclusiv a unor cercetatori din Italia si Croatia); participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale de prestigiu, cum ar fi EASA, IEEE Eurocon 2009 Sankt Petersburg, Rusia; Elaborarea a cel puţin 1 articol ISI / an, şi a unei monografii a culturii istro-romane în anul terminal al proiectului.

Consideram ca proiectul poate avea un impact semnificativ:
În plan ştiintific, proiectul  accentuează importanţa cercetării fundamentale în dezvoltarea cunoasterii si faptul că ea poate oferi o bază solidă practicii sociale atât prin idei, cât şi prin capacitatea de formare a personalului cu calificare înaltă necesara acestor activităţi. Proiectul se bazează pe interdisciplinaritate şi cercetări complexe în domenii de frontieră si vizeaza  dezvoltarea cunoaşterii atât prin cercetare fundamentală cât şi prin cercetări avansate pentru rezolvarea unor probleme complexe, de frontieră, care presupun abordarea interdisciplinară. Se vor atinge urmatoarele obiective: ● extinderea bazei de cunostinte si cresterea capacitatii de cercetare, cu implicatii favorabile asupra competitivitatii internationale a cercetarii romanesti, ● diminuarea fenomenului de “brain-drain” si stimularea fenomenului de “brain-gain” precum si “brain-circulation”, ● cresterea numarului de cercetatori norma intreaga finantati prin proiecte de cercetare, precum si finantarea unor pozitii de doctorat “full-time”, incurajand formarea cercetatorilor intr-un mediu de inalta calitate stiintifica, cresterea vizibilitatii cercetarii romanesti in plan international, in particular in cel european, prin cresterea calitatii si mai buna valorificare a rezultatelor cercetarii.
În plan social, colectivul de cercetare  consideră că proiectul, prin subiectul abordat, va contribui la dezvoltarea mediului cunoaşterii din Romania si, respectiv, la cresterea vizibilitatii internationale a cercetarii romanesti si a transferarii ulterioare a rezultatelor in practica sociala. Proiectul abordează domenii ce ating frontiera cunoaşterii si va contribui la dezvoltarea resurselor umane,  la creşterea gradului de deschidere internatională si la dezvoltarea de interfete dedicate dialogului stiinta-societate.
Prin includerea în proiect a tinerilor cercetători s-a avut in vedere faptul că trebuie intreprinse cu prioritate acţiuni concrete pentru creşterea numărului de cercetători, îmbunătăţirea performanţelor acestora şi creşterea atractivităţii carierei in cercetare. Echipamentele care vor fi achiziţionate vor permite cercetătorilor să lucreze utilizând aparatura performantă si să beneficieze de un management adecvat.
În plan didactic, experienta dobandita in realizarea cercetarii si rezultatele acesteia vor putea contribui la imbogatierea sub aspect teoretic si metodologic a cursurilor aferente domeniului cercetat – antropologie culturala, ecologie umana, sociologie- şi la dezvoltarea abilitatilor si competentelor necesare cercetarii de teren. Materialele elaborate vor putea fi folosite ca bază pentru înnoirea cursurilor curente şi dezvoltarea unor cursuri noi, atractive.